Curs postuniversitar
“Profesor de sprijin pentru persoanele cu nevoi speciale”

furnizor- Universitatea "Dimitrie Cantemir" din Târgu Mureș.

SCOPUL CURSULUI: obţinerea de competenţe utile actuale necesare activităţii de învăţare, stimulare, compensare şi recuperare a persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale, integrate în unităţile de învăţământ de masă.

GRUP TINTĂ: Profesori itineranţi şi de sprijin, cadre didactice, asistenţi sociali, alte persoane interesate de obţinerea competenţelor în domeniu.

DISCIPLINELE CURSULUI POSTUNIVERSITAR:

Ø  Psihopedagogia persoanelor cu Cerinţe Educaţionale Speciale (CES);

Ø  Psihopedagogia intervenţiei timpurii;

Ø  Teoria si metodologia curriculum-ului;

Ø  Management educaţional;

Ø  Metode şi tehnici de cunoaştere a persoanelor cu CES;

Ø  Terapii corectiv-compensatorii la persoanele cu CES;

Ø  Teoria predării şi învăţării în educaţia incluzivă;

Ø  Metode şi tehnici de terapie a limbajului şi dezvoltarea vorbirii;

Ø  Consilierea familiei şi orientarea vocaţională a persoanelor cu CES;

Ø  Practica de specialitate;

Număr ore alocate: 100 ore curs + 200 ore aplicaţii practice

Credite: 30 (se echivaleaza cu 60 credite profesionale transferabile). Echivalarea creditelor profesionale transferabile se face conform OMECTS 5562/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind sistemul de acumulare, recunoastere si echivalare a creditelor profesionale transferabile.

Taxă curs: 1150 lei/ include: taxă înscriere, taxa curs, examen final (se achită în  rate)

Locul desfăşurării: Miercurea Ciuc, cursurile se vor desfăşura modular, la sfârşit de săptămână, dupa formarea grupei.

Menționăm, că pentru a organiza cursul și în județul Covasna, este necesar să constituim o grupă de minim 25 persoane.

Înscrierea se va face  on-line pe www.ccdcovasna.ro- Oferta 2019-2020-cursuri avizate COD. 101 și prin completarea, transmiterea formularului de înscriere atasat si documentația de înscriere până 06.03.2020.

Actele necesare pentru înscriere: fisa de înscriere; diploma de licenţă (adeverinţa)-copie legalizată; certificat de nastere-copie; certificat căsatorie-copie; carte identitate-copie; adeverinţă medicală; dosar plic.

La finalizarea cursului, absolvenţii obţin un Certificat de Atestare a Competenţelor Profesionale, emis de Ministerul Educaţiei si Cercetarii, conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011 si Ordinului 3063/2020  în vigoare,  ORDIN NR. 5.562 /2011 pentru aprobarea Metodologiei privind sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile. 

Formularul de înscriere de poate descărca de aici.

 

 

Înscriere - cursuri avizate de MEN/ Beiratkozás - nem akkreditált képzések- 2019-2020